La Liceul Tehnologic ”Regele Mihai I”, a fost inaugurat primul laborator de silvicultură din județul Argeș

La Liceul Tehnologic „Regele Mihai I” din Curtea de Argeș a fost inaugurat noul Laborator de Silvicultură, destinat pregătirii practice a elevilor.

La eveniment au participat reprezentanți ai instituțiilor locale și județene, specialiști din domeniul silvic, cadre didactice, foști directori și elevi ai liceului. Oaspeții au fost întâmpinați de elevi, în mod tradițional, cu pâine și sare.

Evenimentul a fost deschis de directoarea unității de învățământ, Elena Derviș, care a vorbit despre dezvoltarea liceului și despre investițiile realizate pentru modernizarea bazei educaționale.

Momentul central al zilei a fost inaugurarea noului Laborator de Silvicultură, realizat cu sprijinul Regiei Naționale a Pădurilor – ROMSILVA, Direcției Silvice Argeș, Primăriei Curtea de Argeș, Inspectoratului Școlar Județean Argeș și al Universității „Transilvania” Brașov. Spațiul este dotat cu echipamente moderne pentru activități practice și pregătirea tehnică a elevilor.

Invitații au vizitat laboratorul și au urmărit demonstrații realizate de elevi, care au prezentat aplicații și activități specifice domeniului silvic. La eveniment au fost prezenți și reprezentanți ai ocoalelor silvice, ai Poliției și Armatei, dar și foști directori ai liceului.

Programul a continuat în sala simulatorului cinegetic, unde cei prezenți au asistat la demonstrații interactive realizate cu sistemul SimWay Hunt Pro. Participanții au putut testa simulări de vânătoare pentru diferite specii, într-un sistem utilizat pentru instruirea elevilor.

Evenimentul organizat la Liceul Tehnologic „Regele Mihai I” a marcat și împlinirea a 85 de ani de învățământ silvic argeșean.